Despre noi

Dacă ar fi să fac o biografie a iubirii mele pentru animale, ar trebui să-mi amintesc de Pufa, cățelușa lățoasă, albă, de la țară, unde-mi petreceam verile. Dar evit să fac asta. Nu am înțeles pe când eram copil că a murit probabil din cauza unor tumori mamare cauzate de nesterilizare. Nu se știa de asta pe atunci. Eu am înțeles la mulți ani după. Am adus mulți pui de animale acolo când eram copil, încercând să le salvez, dar de fiecare dată mi se spunea că “au crescut și au plecat”.

Apoi a urmat Pufi, cățelul părinților mei. Am crescut cu el și l-am privit ca pe un frate. M-a făcut să devin vegetariană la 15 ani (*între timp vegană) pentru că n-am vrut să mai sufere alte animale, la fel ca el, din cauza alegerilor mele culinare. Am început să fac voluntariat la un adăpost de câini în liceu. În facultate, am adoptat prima mea pisică, apoi am început să țin pisici în cazare temporară, până își găseau adopție. În ultimul an de facultate le-am găsit pe Riga și Berlin. 

De atunci, povestea noastră poate fi scrisă doar împreună, pentru că viața mea (a Monicăi) s-a învârtit în jurul lor (a Rigăi și lui Berlin) timp de 8 ani. Berlin a murit dupa 8 ani. A rămas Riga, cealaltă pisicuță epileptică, cu o dizabilitate intelectuală. Nu știe să folosească litiera, să se joace sau să se cațere. E clar că, intelectual cel puțin, nu trăiește în lumea noastră. Trăiește într-o lume a ei, unde nu trebuie să știi să te cațeri sau să te joci ca să fii o pisică fericită. Și ea chiar e fericită așa.

Le-am găsit abandonate într-un parc atunci când aveau 4 zile. Am crezut că asta va fi cea mai mare provocare a mea, să fac din niște șoricei, care voiau să-si scoată ochii cu gheruțele, pisici. Pe la 2 luni au început să aibă crize epileptiforme. Au primit o speranță de viață de 5 luni. După 8 ani de conviețuit cu ele, simt că asta a fost chemarea mea, că aici pot face o diferență: ajutând animale cu nevoi speciale.

Asociația Riga și Berlin le e dedicată lor și celor care nu mai sunt printre noi: Paris, fratele lor, Verzișor, o pisică incontinentă și Hera, prietena cea mai bună a lui Triki. 

Pe lângă pisicile care vor ajunge propriu-zis în grija Asociației, sperăm să schimbăm mentalități. E normal să îți pese. E normal să vrei să ajuți. E normal să trăiești alături de un animal cu nevoi speciale.